Președintele Blizzard își cere scuze pentru controversele din Hong Kong

Președintele Blizzard își cere scuze pentru controversele din Hong Kong

La începutul ceremoniei de deschidere de la BlizzCon 2019, președintele Blizzard, J. Allen Brack, a abordat subiectul suspendării unui jucător din liga de Heartstone în urma comentariilor sale de la Hong Kong.

“Blizzard are oportunitatea de a aduce lumea împreună … și nu a reușit să o facă de aceasta data”, a spus Brack la BlizzCon 2019. “Ne-am grăbit în luarea deciziilor noastre, apoi, pentru a înrăutăți lucrurile, ar fi trebuit să vorbim cu toții înainte”.

“Când mă gândesc la ceea ce s-a întâmplat sunt foarte nemulțumit, este într-adevăr un lucru care nu mi-am dorit niciodată să se ajungă. Primul dintre lucruri este ca nu am respectat standardele înalte pe care ni le-am stabilit cu adevărat și al doilea lucru este că nu am reușit să ne atingem scopul, și îmi este foarte rău pentru asta și accept consecințele.

Brack nu a explicat mai departe ce presupune responsabilitatea sa, oferind această declarație, în schimb a petrecut restul timpului cerându-și scuze și vorbind despre puterea pozitivă a jocurilor video cât și despre cât de bun este BlizzCon în reunirea comunității.

“Aspirăm să reunim lumea într-un divertisment epic” a spus el. “Și cred cu adevărat în puterea pozitivă a jocurilor video”.

Deși Brack a spus că acțiunile au contat mai mult, în acest moment nu este clar ce acțiuni întreprind de fapt cei de la Blizzard. Aparent, participanții la BlizzCon vor vedea cum compania se angajează să-i lase pe oameni să se exprime, cu toate acestea, sugerând că Blizzard va lăsa protestele să continue fără interferențe.