Cele mai picante detalii despre Diablo 4 înainte de Blizzcon

Cele mai picante detalii despre Diablo 4 înainte de Blizzcon

Acum șapte ani, cei de la Blizzard au reușit să scrie istorie prin lansarea unuia dintre cele mai îndrăgite titluri, Diablo 3. Diablo 2 de asemenea a fost un mare câștig pentru companie deși a fost lansat în 2000, reușind să se facă remarcat pentru o lungă perioadă de timp. Diablo, a fost considerat dintotdeauna una dintre cele mai bune francize din toate timpurile, ceea ce i-a îndemnat pe cei de la Blizzard să continue franciza și să pună bazele lui Diablo 4.

Gamerii știu cu adevărat câte zeci sau poate sute de ore au pierdut în seria de jocuri Diablo, fiind una dintre cele mai populare și mai profitabile din toate timpurile pentru companie. Cu toate că succesul este răsunător pentru această serie, cei de la Blizzard nu au reușit să lanseze la intervale scurte de timp o continuare pentru joc, mai ales în comparație cu titlurile ce apar an de an precum Call of Duty sau Battlefield. Totodată, dezvoltatorii din cadrul Blizzard sunt foarte reticenţi în a oferi publicității detalii despre următorul joc sau despre  viitoarele proiecte ale companiei.

Cum nimeni nu e perfect și nu poate ține un secret până la nesfârșit, de data aceasta se pare că le-a scăpat totuși un detaliu foarte important referitor la Diablo 4. În urmă cu câteva săptămâni, înainte de evenimentul Blizzcon, într-o revistă nemțească au apărut o serie de referințe cu privire la Diablo IV. Este singura dovadă care ne certifică implicarea Blizzard în realizarea următorului joc din serie. Cu toate că o parte din informațiile despre noul joc Diablo au fost publicate, asta nu înseamnă că se va lansa foarte curând, deși dezvoltatorii lucrează de foarte mult timp la el. Este posibil, cu un pic de noroc să aflăm și alte detalii în cadrul conferinței Blizzcon și tot atunci s-ar putea să aflăm și o posibilă dată pentru lansarea unei versiuni beta a noului titlu.

Informațiile apărute până la momentul de față sunt disponibile în revista The Art of Diablo, cuprinzând atât imagini din toată seria Diablo cât și din mult așteptatul Diablo IV.